Uniunea Europeană întinde o mână de ajutor constructorilor: ce material reușește să ieftinească, cine pierde

de: Alexandru Puiu
17 09. 2021

În ultimul an, prețul materialelor de construcții a explodat într-o manieră cât se poate de necontrolată. O placă de OSB a crescut cu 300%, iar lemnul, în cel mai optimist caz, a crescut cu vreo 60%. În consecință, a crescut și prețul la locuințe, dar Uniunea Europeană vrea să intervină asupra acestei situații.

Uniunea Europeană plănuiește să impună tarife vamale la importurile de aluminiu din China începând cu luna octombrie din acest an. Pentru bine comun, însă, la scurt timp după, pentru o perioadă de nouă luni, le va suspenda. Anunțul a fost făcut la mijlocul acestei săptămâni de către un grup de lobby al industriei europene de aluminiu. Același grup a atras însă atenția asupra faptului că astfel de ”mișcări” ar putea pune în pericol locurile de muncă și, nu în ultimul rând, ar trimite un semnal greșit autorităților de la Beijing, atrage atenția Reuters.

Cum am ajuns aici cu aluminiu

Pentru context, în urmă cu un an, Comisia Europeană a demarat o investigaţie pe piaţa produselor laminate plate din aluminiu. Acestea sunt utilizate în diferite sectoare, de la transport şi până la producţia de obiecte de folosinţă îndelungată. Ulterior, în luna aprilie 2021, a introdus tarife vamale provizorii cuprinse între 19,3% şi 46,7%.

În contextul în care acele taxe vamale au afectat o serie de industrii, inclusiv construcții, planul era ca, de la 1 octombrie, pentru o perioadă de 5 ani, să fie impuse niște tarife vamale definitive între 14 și 25%. Ca urmare a plângerilor venite de la doi utilizatori de aluminiu şi de la un importator, tarifele avute în vedere de Comisia Europeană ar urma să fie suspendate pentru o perioadă de nouă luni, susţine grupul de lobby European Aluminium.

Deși acest gest ar ajuta pe termen scurt domeniile menționate mai sus, vor fi afectați constructorii europeni de aluminiu, iar aici întră în ecuație reticența manifestată de European Aluminium. „Cum ar putea industriile europene să aibă încredere în măsuri de respectare a legislaţiei în domeniul comercial, de care este urgentă nevoie, atunci când porţile pentru produsele chineze de dumping rămân deschise?”, s-a întrebat Gerd Goetz, directorul grupului de lobby citat mai sus.

De partea cealaltă a baricadei, executivul comunitar a adăugat că a primit solicitări pentru o suspendare a eventualelor tarife vamale şi că le analizează, împreună cu statele membre UE. Respectivele solicitări au venit din cauza creșterii impresionante a prețului aluminiului, la fel ca în cazul multor altor materii prime scumpite în ultimul an. Nu de alta, dar luni, la bursa London Metal Exchange, prețului aluminiului a fost de 3000 de dolari pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani. Doar în ultimele 12 luni, creșterea prețului a fost de peste 60%.